Statul se va sesiza din oficiu în cazul victimelor care necesită cel mult o lună de îngrijiri

Statul se va sesiza din oficiu în cazul victimelor care necesită cel mult o lună de îngrijiri
Publicat: 16/06/2015, 12:37

Comisia juridică a avizat pozitiv propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, care prevede schimbarea evaluării gravității faptei prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea și în urma căreia statul se sesizează din oficiu, prin reducerea numărului de zile de îngrijiri medicale de la 90 la 30 de zile.

Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Anul trecut au fost înregistrate aproape 12.000 de sesizări pe această temă, însă au fost doar 276 de condamnări definitive, se arată în expunerea de motive.

„De obicei, victimele declarate în actul de sesizare inițial și-au retras plângerile de la poliție. Prevederile actuale ale Codului Penal reglementează implicarea statului din oficiuîn condițiile în care victima din actul de sesizare a avut nevoie de «mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale» ca urmare a acțiunii abuzive”, potrivit expunerii de motive.

Proiectul legislativ a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, dar punctul de vedere al guvernului este negativ.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×